ÎNGRIJIREA POMILOR FRUCTIFERI

Dragii mei urmăritori, în rândurile ce urmează am să povestesc puțin despre îngrijirea pomilor, ale căror fructe le veți gusta și savura întreg sezonul.

După cum bine știți, în fermă avem o livadă cu peste 300 pomi roditori care pe tot parcursul anului au nevoie de o îngrijire deosebită.
Pe lângă tăierile de rodire (care singuri am învățat să le facem), tratamentele de primăvară sunt foarte importante pentru sănătatea pomilor. Stropirea de primavara și toamna se face cu piatră vânătă, iar pe parcurs, în funcție de boli sau dăunători folosim tratamente naturale pregătite după rețete culese de la batrânii satelor! Spre exemplu, pentru putregaiul cenușiu, rapăn, mană, rugină, afide, purici, țânțari, folosim o soluție de usturoi, împotriva insectelor care rod sau sug seva plantelor preparăm soluție de usturoi cu ardel iute.
Pomii sunt văruiți cu var nestins, săpați împreună cu îngrășământul natural de la animale (balegă), care este depus toamna la tulpina fiecarui pom.
Primavara și toamna lăsăm găinile să culeagă dăunătorii. Mai folosim preparate din tutun, hrean, coriandru, busuioc, cimbru, lavandă, care prin uleiurile volatile pe care le generează, îndepărtează gândaci devoratori și viermi.
Arăturile de toamnă sunt esențiale pentru a distruge rezervele biologice care cauzează boli.
Respectăm natura, viața pomilor…și ei ne dau viață!
În viitor voi prezenta câteva trucuri pentru un pom sănătos…un om sănătos!

Cu drag, Echipa Reginafarm

Meniu